Nesătuilor de cenzură

Țineam să nu fiu prea categoric, pentru cu nu mă caracterizează, însă situația în care am ajuns astăzi este dincolo de orice critică. Am ajuns să dezbatem două moțiuni de cenzură la intervalul de doar 4 zile, ambele inițiate de un singur partid sau mai potrivit ar fi ”grupare” care încearcă cu tot dinadinsul să preia puterea.
Stimați tovarăși din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Dumneavoastră strigați de vă aude jumătate de continent că guvernarea actuală nu-și face griji pentru țărani, școli, grădinițe, drumuri și locuri de muncă.
Atunci, să vă spun ceva. Deziceți-vă de acțiuni prostești. Căci de când discutăm inițiativele voastre lipsite de sens, cred că deja umpleam vreo două biblioteci școlare cu cărți și poate chiar o grădiniță cu jucării.
Dar să revenim la subiectul care ne-a făcut să lăsăm activitatea în fracțiuni și comisii, să răpim o zi din activitatea întregului cabinet de miniștri, să sustragem presa de la subiectele cu adevărat importante.
Aș vrea să vă dau câte o replică pentru fiecare din punctele considerate de dumneavoastră ca fiind fundamentale pentru demiterea Guvernului Leancă, dar nu cred că veți reține prea multe, mai ales că nu ați apucat-o din prima, atunci când în plenul Parlamentului a fost discutată fiecare inițiativă pentru care cereți demisia executivului.
Susțineți că prin instituirea punctelor de migrație și azil a fost dezbinată țara. Dar ați uitat cum Guvernul comunist condus de fostul premier Vasile Tarlev a adoptat, pe 23 mai 2006, o hotărâre prin care a instituit reguli pentru străinii şi apatrizii care ne vizitează ţara, inclusiv pentru cei care intră în Moldova prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean, inclusiv pentru cetățenii din regiunea transnistreană. . Domnule Șova, chiar dacă ați susținut acea inițiativă, am văzut că acum vă dați tot mai aproape de gard …
Ce ați făcut domnilor comuniști în acei opt ani de guvernare? Ați adoptat un act legislativ despre care ați uitat cu desăvârșire? Ați rezolvat cumva problema școlilor din stânga Nistrului cu predare în limba română? De ani buni nu vă mai aud să solicitați Federației Ruse să-și retragă trupele din regiunea transnistreană. Deja vă convine această situație, sau poate vreți să arătați cât de docili puteți fi?
Ați uitat cumva că în anul 2008 au ieșit la iveală toate supoziţiile privitoare la o soluţionare “clandestină” a conflictului transnistrean, numit și Planul Kozak – II, prin care urma să recunoașteți și să vă asumați datoriile de 1,5 miliarde de dolari față de Gazprom, să asigurați o neutralitate permanentă de frica Federației Ruse de a ne apropia de Uniunea Europeană, precum și să asigurați necondiționat o prezență rusească în regiune?
Problema transnistreană este un subiect atât de important pentru Republica Moldova, pe care, datorită atitudinii dumneavoastră, îl transformați în unul ieftin, așa după cum ați făcut și cu elevii și părinții din Troița Nouă pe care i-ați ținut în stradă cât timp v-au arătat pe la buletinele de știri, după cum ați făcut zilele trecute cu enoriașii care s-au înjurat ca la ușa cortului, cum o faceți și astăzi când ați adus fața clădirii parlamentului funcționarii publici din raioane.
Pe de altă parte, vă înțeleg și modul în care v-ați agitat. PCRM și-a schimbat ”orientarea” la propriu, așa cum o făcea ori de câte ori a considerat că abordarea unei anumite poziții îi va asigura un loc mai călduț. Amintesc aici doar de un document publicat de The Guardian în care președintele Georgiei Mihail Saakaşvili spunea că Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin i-a mărturisit că nu mai speră că ruşii vor întreprinde paşi concreţi pentru a rezolva problema transnistreană, iar acum ar dori relaţii mai strânse cu Europa pentru a primi ajutor.
Iată domnilor și ajutorul! Sau poate deja nu vă convine?
Dle Voronin, sunteți primul pe lista celor care au semnat moțiunea de cenzură, dar ați uitat că din cauza acțiunilor guvernării comuniste, în anul 2004, vi s-a aplicat cenzura și nu ați putut vizita nici satul natal care se află pe malul stâng al Nistrului?
Și nu în ultimul rând, tovarăși comuniști, uitați-vă unul la altul și aduceți-vă aminte despre nopțile dintre 7 și 9 aprilie 2009, despre înrobirea țăranilor, impunerea agenților economici de a finanța reconstrucția bisericilor distruse de voi, despre planul Kozak, despre felul în care președintele vostru de partid a scuipat tricolorul numindu-l fascist, despre nerecunoașterea deschisă a autorității Președintelui Republicii Moldova, despre declarațiile de nesupunere civică față de administrația de stat, despre revoluțiile pe care le tot organizați – acestea, domnilor, constituie adevărata trădare de Patrie și de interes național și nu ceea ce indicați în moțiune.
Stimați domni, trebuie să recunoaștem că procesul de reglementare a conflictului transnistrean este totuși într-o etapă de revigorare, în pofida tuturor condițiilor înaintate de Tiraspol.
Pledăm în continuare ca accentul în negocierile „5+2” să fie plasat nu atât pe chestiuni tehnice legate de activitatea grupurilor de lucru, cât pe convenirea parametrilor şi principiilor de bază – identificarea unei soluţii viabile şi durabile pentru conflictul transnistrean în cadrul negocierilor și, accentuiez, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova cu elaborarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în componenţa Republicii Moldova.
Domnilor deputați, acuzațiile aduse de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova cu privire la frontieră și izolare a regiunii transnistrene sunt lipsite de orice logică, iar comportamentul lor a fost caracterizat de Dmitri Kozak, care a comentat conduita lui Voronin din toamna anului 2003 într-un interviu dat publicaţiei moscovite Kommersant. Diplomatul rus lăsa să se înţeleagă că „imprevizibilul” Preşedinte al Moldovei, din acea perioadă, nu merită respect: „Nici în viaţa de toate zilele, spunea el, nici în politică nu decazi în aşa hal”.
Partidul Liberal Democrat din Moldova îndeamnă, inclusiv pe deputații care au semnat moțiunea, să dea dovadă de maturitate politică și să se abțină de la procedura de vot.

Publicat la
0

Comentează

Powered by Facebook Comments