Votați STEJARUL!

Apel către toți!

Îl cunosc pe Tudor Deliu din 1989, ca pe un intelectual rafinat, fiind din țărani, el este un om simplu, modest, cumsecade, totodată politician matur, responsabil, echilibrat, competent, calculat, incoruptibil, calități dovedite prin toată biografia sa, și manifestate îndeosebi în perioada cînd a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova și președinte al PLDM.

Tudor Deliu, este cel mai pregătit candidat pentru funcția de președinte de țară, are experiența de primar, de deputat, este profesor la Academia de administrație publică, unde instruiește elita administrativă a Republicii Moldova, este veteran al războiului din 1992. Ceilalți candidați fac promisiuni cu nemiluita, iar unii nici nu-și dau seama de complexitatea și greutatea problemelor noastre, cît și de posibilitățile reale de soluționare a acestora.

Peste 600 de ani din istoria neamului, domnitorii, cu mici excepții, ni s-au băgat pe gît de către străini și este timpul să alegem noi, asumat un OM al nostru, ca noi, care înțelege și simte la fel.

Tudor Deliu, nu ne este impus de peste hotare, nu este un agent străin, susținut și finanțat prin metode obscure de alte țări, precum alți candidați. El n-a dezertat, fiind pus la grele încercări și putem fi siguri de fidelitatea lui. El nu va servi interese străine, este politicianul pentru care eu pot garanta.

Stimați alegători, nu vă prindeți la șmecherii promovate prin tehnologii electorale, la populisme, de unde acestea n-ar veni. Situația noastră nu-i atît de simplă. Cu programe electorale populiste, care se reduc la „prindem hoțul, îl deposedăm și împărțim”, vom provoca doar haos, revoluții și lovituri de stat asemănătoare „revoluției” din octombrie 1917, vom radicaliza societatea și vom readuce ciuma roșie în frunte cu Igor Dodon sau Renato Usatîi – „eroi” de tipul lui Cotovschi.

Vă chem să studiați programul electoral al lui Tudor Deliu, care este axat pe lege, constituție, program ce corespunde cu atribuțiile președintelui țării de consolidare a societății, atingerea consensului național privind vectorul de dezvoltare, funcționarea ramurilor puterii, supremația legii, recăpătarea încrederii partenerilor de dezvoltare, a țărilor vecine, atribuții pe care urmează să le onoreze un președinte de țară bun, și nu să dezbine.

Fiind expus celei mai puternice prigoane, care s-a întîmplat în Republica Moldova, în privința unui partid politic, PLDM a rezistat în competiția politică, datorită la așa oameni ca Tudor Deliu, care înțeleg corect importanța pluralismului politic, rolul partidelor și concret al PLDM-ului (plecat de la guvernare) în opoziție, cum decurge un proces politic civilizat, și n-au fugit în alte partide.

Ne vom mîndri cu Tudor Deliu – Președinte al Republicii Moldova!

La 1 noembrie votați Tudor Deliu, al treielea pe buletinul de vot.

Votați STEJARUL!

Gheorghe Răileanu