Candidatul Partidului Liberal Democrat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Tudor Deliu, consideră că președintele trebuie să fie acela care să vină cu mesaje de unificare către popor. „Nu președintele actual care ne împarte în ai noștri și ai voștri. Nu președintele actual care nu mă reprezintă pe mine ca cetățean. El s-a dus și a pus flori la un monument al celor care au împușcat în mine în război. El numește un individ dintr-o regiune separatistă „domnule președinte”, el vorbește în numele nostru”. Mențiunile au fost făcute în cadrul dezbaterilor electorale
„Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?”, organizate de Agenția de presă IPN.
Potrivit lui Tudor Deliu, problema divizării societății moldovenești există, fiindcă de 29 de ani oamenii sunt împărțiți în stataliști și unioniști, în cei care vorbesc limba română și cei care vorbesc limba moldovenească, în cei care vor spre est și cei care vor spre vest, în cei care împărtășesc o credință și cei care împărtășesc o altă credință, în cei de acasă și cei din diasporă.
„Aici e rolul președintelui, care trebuie să unească, nu să împartă. Să trăiască cu năzuințele tuturor cetățenilor, indiferent de ce naționalitate, religie, apartenență politică. După alegeri, președintele ales nu mai trebuie să fie un președinte de partid, dar un președinte al tuturor cetățenilor”, a adăugat Tudor Deliu. Candidatul a menționat că poate să discute cu toți cetățenii Republicii Moldova, să găsească limbaj comun cu ei, indiferent cine sunt, pentru că „toți sunt umiliți de actualul președinte pe acest petic de pământ”.
În altă ordine de idei Tudor Deliu a specificat că „o țară care nu investește în educație, sănătate și cultură este sortită pieririi”. Asta, pentru că nu poate un stat să se dezvolte atunci când are oameni neșcoliți, oameni bolnavi și fără cultură. „Ne aducem aminte de cultură când mor artiști, când arde Filarmonica, iar în rest închidem bibliotecile, casele de cultură, fără să înțelegem că un popor, dacă își pierde cultura, se pierde ca neam și țară, de aceea investirea în cultură și educație trebuie să fie prioritate”.
Candidatul PLDM susține că trebuie să existe un „strigăt al președintelui” către toate guvernele și parlamentele care vor veni, prin care să se spună că, dacă nu se va investi în educație, sănătate și cultură, nu se poate de vorbi despre dezvoltare economică, rezolvarea problemelor sociale sau locuri de muncă.
Dezbaterile electorale: „Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?”, fac parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
Sursa: ipn.md